miercuri, 6 ianuarie 2016

Fructele uscate, proprietăți curative



Fructele sunt una dintre cele mai vechi forme de hrană cunoscute de om. Ele pot fi consumate atât în stare proaspată, sub formă de suc, cât și uscate. Pentru anotimpul rece, fructele uscate reprezintă cea mai sănatoasă sursa de zahăr, după fructele proaspete.

Avantajele consumului de fructe

Organizația Mondială a Sănătății recomandă tuturor să consume cel puțin 5 porții de fructe și legume diferite pe zi. O porție de fructe înseamnă un singur fruct, în cazul unui măr sau unei portocale; o cupă în cazul fructelor mici, cum ar fi strugurii sau zmeura; ori un pahar de suc pur de fructe. Puteți include în cele 5 porții recomandate și fructe uscate, conservate (alegeți unele în suc prorpiu, fără zahăr adaugat) sau congelate.

Fructele uscate sunt considerate printre cele mai sănătoase alimente deoarece sunt o sursă bună de fibre și una concentrată de nutrienți precum fierul și potasiul. Printre fructele adesea uscate se numară stafidele, curmalele și smochinele. Însă există și alte sortimente mai puțin cunoscute, dar cu mari beneficii pentru sănătate, precum merișoarele, goji, fructele de Schisandra sau de aronia.

Merișoarele sunt fructe de pădure originare din America. Sunt o sursă excelentă de antioxidanți și sunt eficiente în combaterea anemiei, a infecțiilor vezicii, ale rinichilor și ale ductului urinar.

Fructul de Goji este originar din China și conține cea mai mare cantitate de antioxidanți. Are mai mult beta-caroten decât morcovii, este al doilea fruct din lume la conținutul de vitamina C și are un conținut de proteine mai mare decât grâul. Printre efectele terapeutice ale sale, amintim: este un antioxidant puternic, reduce efectele procesului de îmbătrânire, stimulează nivelul energetic și buna dispoziție, îmbunătățește performanța sexuală și fertilitatea și crește rezistenta la boli.

Schisandra este o planta care crește vitalitatea, ajută persoanelor stresate, ridică libidoul la femei, cât și la barbați. Fructul de Schisandră întărește ficatul, rinichii, curăță sângele, reduce riscul apariției cancerului de piele, ajută la depresie.

Aronia este un fruct excelent pentru o alimentație sănătoasă, fiind o sursă excelentă împotriva radicalilor liberi. Exte bogat în flavonoizi (polifenoli) care elimină stresul oxidativ, responsabil pentru procesul de îmbătrânire. Fructele de aronia sunt și un stimulent al sistemului imunitar și inhibă creșterea celulelor de anumite tipuri de cancer.

sursa;http://www.turciasisanatateata.ro/#!Fructele-uscate-propriet%C4%83%C8%9Bi-curative/c1wzg/565c42060cf2bf20d56cd68a

Crearea siluetei ideale prin tehnica de influentare a subconstientului

Tratamentul obezitatii depinde de o apreciere       corecta a faptului ca aceasta este o problema de nutritie si cauza ei este un aport ex...