vineri, 13 martie 2015

Puterea gândului 5: Există dimensiuni cu altă structură de timp?


Mar, 06/30/2009 - 14:00 Nina May
De ce a tulburat apariţia fizicii cuantice lumea de ştiinţă atât de profund? Pentru că un cuant nu respectă regulile fizicii cunoscute până atunci, iar el se comportă mai mult ca un spiriduş jucăuş decât ca o bucată de materie solidă. Într-adevar, eu văd multe paralele între fizica cuantică şi spiritism, fapt care merită un pic de atenţie.
Paralela cea mai evidentă este faptul că parcă nu există timp pentru anume fenomene în ambele cazuri. De exemplu, experimentele parapsihologilor au arătat că transmiterea imaginii de la o persoană la alta prin gând se derulează instantaneu, fară a trece timpul,chiar peste o distanţă foarte mare. Fizica modernă nu poate explica cum şi de ce, mai ales pentru că teoria relativitaţii a lui Einstein afirmă că nimic în lumea materială nu poate să zboare mai repede decât o rază de lumină! Dar dacă gândul porneşte din sursă şi loveşte ţinta în acelaşi timp, atunci ori teoria lui Einstein este falsă sau incompletă, ori gândul nu face parte din lumea materială! Atunci trebuie să ne întrebăm: cum lucrează creierul cu o entitate care vine din altă realitate, unde fizica noastră nu se aplică? Nu mă mir că din cauza aceea majoritatea oamenilor de ştiinţă preferă poziţia de a ignora fenomenele de genul ăsta şi afirm că nu există transmiterea gândurilor deloc. Nu are voie să existe ceva care nu poate fi explicat!
Din păcate, săracii, nu au reuşit să scape de problemă, fiindcă fizica cuantică i-a băgat iaraşi cu nasul direct în aceeaşi mlaştină mirositoare! Pentru că, la fel de ciudat ca gândul se comportă cuanţii “gemeni” – sau o pereche de particole care au fost produse în acelaşi eveniment. După naşterea lor, cuanţii gemeni pot să fugă cu viteză mare în direcţii diferite, chiar până când fiecare ajunge la marginea opusă a galaxiei. Dacă se prinde numai unu dintre ele, şi dacă se intoarce artificial direcţia ei de a se învirti, atunci se poate observa cum se schimbă în acelaşi moment direcţia de rotaţie şi la omologul său la milioane de kilometri mai departe – parcă fără nicio intervenţie din afară! Cum a ajuns informaţia de la unul care a fost influenţat la altul, fără să treacă niciun pic de timp? Mi se pare logic să fie responsabil aceeaşi lege a fizicii, care se aplică şi la transmiterea gândurilor. Numai că această lege încă trebuie descoperită...
Legea se găseşte uşor când presupunem o mulţime de dimensiuni cu diferite structuri de timp, dimensiunea noastră materială fiind una dintre ele, caracterizată prin viteza luminii care nu poate fi depaşită. Orice fenomen care se derulează mai repede ca lumina arată pentru noi ca un fenomen în afara timpului. Dar, de fapt, astfel de fenomen se poate afla într-un alt univers în care timpul trece mai repede decât aici. Imaginaţi-vă un ceas care se învârte o data la fiecare ora. Presupunem că acest ceas defineşte timpul universului nostru. Şi într-adevar, timpul se măsoară cu “ceasuri” naturale, adică, fenomene ciclice, de exemplu pamântul care se învârte prin soare, sau atomi care tremură în mod repetat. Atunci cel mai mic ceas natural care se găseşte în univers defineşte unitatea de timp cea mai mică care există în dimensiunea noastră. La fel, cel mai mic obiect care putem să-l găsim în lume trebuie să-l folosim ca model pentru cea mai mică unitate de lungime posibilă. Daca trecem pe această distanţă în timpul cel mai scurt, trebuie să ne mişcăm cât mai repede posibil. Surprinzător, calculele ne vor conduce astfel exact la viteza luminii, care duce la concluzia că teoria lui Einstein este corectă şi viteza luminii într-adevăr nu poate fi depaşită! Dar ce înseamna acest rezultat? Dacă universul material este limitat de un ceas care bate un tact numai pentru dimensiunea noastră, tactul limitând şi fizica noastră, atunci pot exista şi ceasuri mai mici, pe care nu le observăm direct, pentru că timpul nostru este prea “gros”.
În afara realităţii noastre ar exista o altă lume în care curge timpul mult mai repede! Chiar dacă astfel de dimensiune se află direct suprapus peste lumea noastră, nu avem nicio posibilitate s-o observăm direct. Dar evenimentele care se petrec în lumea cu structură de timp mai “finuţ” se prezintă nouă ca fenomene din fizica cuantică! Dacă limităm modelul lumii la fizica contemporană, atunci apar tot feluri de paradoxuri. Iar dacă întindem rama realităţii la mai multe dimensiuni şi încercam să construim o nouă fizică care cuprinde totul, atunci dispar contradicţiile. Pănă atunci rămânem cu concluzia că gândul şi fizica cuantică au ramuri care cumva se întind din lumea materială până în alte dimensiuni de timp...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Crearea siluetei ideale prin tehnica de influentare a subconstientului

Tratamentul obezitatii depinde de o apreciere       corecta a faptului ca aceasta este o problema de nutritie si cauza ei este un aport ex...